Două persoane au fost reținute în cazul tragediei de la Spitalul „Victor Babeș” din 12 aprilie, unde trei paciente cu COVID-19 au murit, după o defecțiune la instalația de oxigen. Avocatul Adrian Cuculis a declarat pentru GÂNDUL.RO că este vorba despre șeful serviciului tehnic și unul dintre instalatorii unității medicale. Aceștia sunt acuzați de ucidere din culpă.
UPDATE: Reprezentanţii Spitalului „Victor Babeș” afirmă că ambele persoane îndeplinesc toate condiţiile legale şi de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajaţi.
„Imediat după producerea evenimentului tragic din ziua de 12.04.2021 – când trei pacienți au decedat în Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea spitalului, ca urmare a blocării ventilatoarelor la care erau conectați bolnavii de COVID 19 -, conducerea și personalul unității sanitare au acordat întregul sprijin organelor de anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii tragediei”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului „Victor Babeș” din Capitală.
–––––––
Totodată, acesta a precizat pentru GÂNDUL.RO că persoanele reținute au declarat în fața anchetatorilor că de la început au existat presiuni din partea unor generali pentru a pune în funcțiune TIR-ul ATI, cu toate că la acel moment nu era angajat un inginer. Rolul de inginer ar fi fost substituit șefului serviciului tehnic, care nu era însă inginer.
Cei doi au fost chemați, miercuri, la audieri după ce experții care au verficat instalația de oxigen au trimis procurorilor un raport în care au arătat că a fost vorba de o eroare umană. Surse judiciare au declarat pentru GÂNDUL.RO că aceștia au mai fost audiați imediat după producerea tragicului eveniment, însă aceștia ar fi încercat să-i inducă în eroare pe procurori.
Cei doi, șeful serviciului tehnic și un instalator vor fi prezentați judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile
Pe 12 aprilie, trei paciente dintre cei opt bolnavi internați cu COVID-19 în secția mobilă de terapie intensivă a Spitalul „Victor Babeș” au decedat în urma unei defecțiuni la instalația cu oxigen. Ceilalți cinci pacienți au fost transferați la alte spitale COVID. Pacientele care au murit aveau vârstele de 66, 74 și 84 ani, iar decesele au survenit în intervalul 17:30 – 18:10.
Cele trei paciente au murit din cauza insuficienței respiratorii acute, ca urmare a privării de oxigen timp îndelungat, au stabilit medicii legiști.
Decesele celor trei paciente de la Spitalul „Victor Babeș” sunt cercetate de procurorii Parchetului Tribunalului București, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori încă de la început a fost că, din greșeală, o persoană a crescut presiunea din instalația de oxigen printr-o manevră care ar fi dus la blocarea ventilatoarelor, au declarat pentru Gândul surse judiciare.
Citește și:
Explicațiile unui specialist după defecțiunea de la ventilatoarele TIR-ului ATI de la „Victor Babeș”